Home » D:News » Surprinzător: condiţiile igienice mai bune din ţările dezvoltate favorizează boala Alzheimer

Surprinzător: condiţiile igienice mai bune din ţările dezvoltate favorizează boala Alzheimer

Surprinzător: condiţiile igienice mai bune din ţările dezvoltate favorizează boala Alzheimer
Publicat: 05.09.2013
Până în prezent au fost identificaţi mai mulţi factori care ar favoriza apariţia celei mai comune forme de demenţă - maladia Alzheimer. Însă o corelaţie recent descoperită a produs surpriză: în ţările bogate, cu condiţii bune de trai şi igienă superioară, numărul cazurilor de Alzheimer este mult mai mare decât în ţările în curs de dezvoltare, arată un studiu.

Oamenii care trăiesc în ţări dezvoltate ar putea fi mai predispuşi la apariţia acestei boli din cauza expunerii lor mai slabe la bacterii, virusuri şi alte microorganisme; expunerea mai slabă afectează negativ dezvoltarea sistemului imunitar şi poate mări riscul apariţiei demenţei, sugerează un nou studiu.

Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, şi publicat în Evolution, Medicine and Public Health.

Analizând date privind existenţa bolii Alzheimer în 192 de ţări, autorii au descoperit că există o relaţie foarte semnficativă între nivelul de dezvoltare economică al unei ţări, gradul de urbanizare şi condiţiile de igienă din acea ţară, pe de o parte, şi prevalenţa bolii Alzheimer în populaţia acelei ţări, pe de altă parte. Ţările bogate, puternic industrializate, cu un grad mare de urbanizare şi condiţii de igienă mai avansate prezintă o proporţie mai mare de cazuri de Alzheimer în rândul populaţiei lor.

Studiul aduce argumente în sprijinul aşa-numitei ipoteze a igienei, care susţine că expunerea mai mică la agenţi patogeni, ca urmare a creşterii nivelului de trai şi accesului la condiţii sanitare mai bune, determină dezvoltarea defectuoasă a sistemului imunitar, care devine astfel mai susceptbil de a funcţiona anarhic, efect ce se manifestă prin creşterea proporţiei bolilor autoimune, a fenomenelor alergice ş.a.

În cazul de faţă, cred cercetătorii, expunerea insuficientă la patogeni expune creierul la inflamaţia asociată cu boala Alzheimer.

Descoperirea are implicaţii importante pentru viitor, în condiţiile în care deja demenţa este o problemă pentru sistemele sanitare din ţările dezvoltate, iar numărul cazurilor ar putea creşte mult pe măsură ce ţările mai sărace se dezvoltă economic, iar condiţiile igienico-sanitare se îmbunătăţesc. În ţările unde numărul cazurilor de boli infecţioase este mare (indicând existenţa unor condiţii igienico-sanitare precare), numărul cazurilor de Alzheimer este mai redus decât în ţările unde condiţiile de trai sunt mai bune.

Iată câteva dintre descoperirile şi concluziile autorilor studiului:

  • în ţări unde toţi oamenii au acces la apă potabilă (precum Franţa şi Marea Britanie), numărul cazurilor de Alzheimer este cu 9% mai mare decât în ţări precum Kenya şi Cambodgia, unde doar jumătate din populaţie beneficiază de apă curată.
  • ţări ca Elveţia şi Islanda, cu rate mici de boli infecţioase, au rate ale maladiei Alzheimer cu 12% mai mari decât China şi Ghana, ţări unde rata bolilor infecţioase este mult  mai mare.
  • urbanizarea este un factor important în apariţia bolii Alzheimer, independent de speranţa de viaţă: în ţări unde peste trei sferturi din populaţie trăieşte în mediul urbam  precum Marea Britanie şi Australia, rata bolii Alzheimer este cu 10% mai ridicată decât în ţări unde doar o zecime din populaţie trăieşte în oraşe, precum Bangladesh şi Nepal.

Expunerea la microorganisme este esenţială pentru reglarea funcţionării sistemului imunitar, afirmă cercetătorii în articolul lor; în lipsa ei, sistemul imunitar  nu este antrenat corespunzător pentru a face faţă bolilor.  Printre altele, nu se dezvoltă suficient producţia de celule T, implicate în combaterea infecţiilor, iar deficienţa  de celulel T reglatoare, anti-inflamatoare, ar fi corelată cu tipurile de inflamaţie întâlnite în mod obişnuit în creierul celor ce suferă de Alzheimer

La ora actuală, peste 50% dintre cazurile de Alzheimer din lume se întâlnesc în ţările dezvoltate, iar până în 2025 este de aşteptat ca proporţia să crească la 70%.

O înţelegere mai bună a modului în care condiţiile igienico-sanitare influenţează riscul de apariţie a maladiei Alzheimer ar putea deschide noi căi de prevenire  a bolii, atât prin mjloace farmaceutice, cât şi prin metode ce ţin de stilul de viaţă, cred cercetătorii.

Sursa: Science Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii